Tema: Şedinţa de Guvern din 28.10.2008
Reglementări mai flexibile în domeniul achiziţiilor publice
Guvernul a modificat ÅŸi completat OrdonanÅ£a de urgenţă nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziÅ£ie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice ÅŸi a contractelor de concesiune de servicii în scopul perfecÅ£ionării ÅŸi flexibilizării sistemului achiziÅ£iilor publice.
Prin noile reglementări, a fost eliminată obligaÅ£ia de a aplica procedurile de atribuire prevăzute de OUG 34/2006 de către persoane care nu sunt autorităţi contractante, atunci când acestea atribuie contracte finanÅ£ate/subvenÅ£ionate majoritar de o autoritate contractantă, atâta timp cât valoarea acestor contracte este mai mică decât valorile peste care este impusă o astfel de obligaÅ£ie de directivele europene.
Astfel, pentru aceste situaÅ£ii, au fost majorate pragurile de aplicare a prevederilor OUG 34/2006 în cazul entităţilor care nu sunt autorităţi contractante, dar beneficiază de fonduri alocate prin diverse programe.
Potrivit noilor reglementări, a crescut de la 2, 5 milioane de euro la 5 milioane de euro valoarea estimată a contractului finanÅ£at/subvenÅ£ionat în mod direct în proporÅ£ie mai mare de 50% de către o autoritate contractantă, pragul de la care se aplică procedurile de atribuire prin sistemul achiziÅ£iilor publice în cazul atribuirii de către o persoană fizică sau juridică, fără calitate de autoritate contractantă, a unui contract de lucrări. În cazul atribuirii contractului de servicii de către o persoană fizică sau juridică fără calitate de autoritate contractantă, pragul a crescut de la 125.000 de euro la 200.000 de euro, valoarea contractului finanÅ£at/subvenÅ£ionat în mod direct, în proporÅ£ie mai mare de 50% de către o autoritate contractantă.
Totodată, prin noile reglementări, au fost eliminate regulile speciale de atribuire a contractelor de furnizare, precum ÅŸi a celorlalte tipuri de contracte a căror valoare este mai mică decât pragurile prevăzute în directiva europeană (200.000 de euro în cazul contractelor de servicii ÅŸi 5 milioane de euro în cazul contractelor de lucrări).
De asemenea, a fost modificată legislaÅ£ia din punctul de vedere al sistemului de rezolvare a contestaÅ£iilor. Schimbările constau în faptul că suspendarea procedurii de licitaÅ£ie nu va mai fi posibilă decât de cel mult două ori, indiferent de numărul de contestaÅ£ii care apar ÅŸi de momentul în care sunt acestea depuse.
Astfel, suspendarea procedurii poate avea loc cu o zi înainte de deschiderea ofertelor. În cazul în care vor fi depuse contestaÅ£ii asupra anunÅ£ului de participare sau asupra conÅ£inutului documentaÅ£iei de atribuire, autoritatea contractantă va avea posibilitatea ca, până la data deschiderii ofertelor, să adopte ea însăşi măsuri de remediere, fără ca procedura de atribuire să fie suspendată. Dacă măsurile de remediere sunt satisfăcătoare pentru constatator ÅŸi acesta renunţă la contestaÅ£ie, intervenÅ£ia Consiliului nu mai este necesară, iar procedura continuă fără introducerea unei perioade de suspendare. Dacă există una sau mai multe contestaÅ£ii la care autoritatea contractantă nu adoptă măsuri de remediere satisfăcătoare pentru constatatori, suspendarea devine automată înainte de deschiderea ofertelor, iar Consiliul urmează să îÅŸi îndeplinească atribuÅ£iile legale într-un termen clar stabilit.
După deschiderea ofertelor nu este permisă depunerea de contestaÅ£ii care se referă la acte ale autorităţii contractante produse înainte de acest moment.
Un al doilea moment în care poate avea loc suspendarea procedurii este cu o zi înainte de expirarea perioadei de aÅŸteptare impuse de legislaÅ£ie între data comunicării rezultatului procedurii ÅŸi data încheierii contractului de achiziÅ£ie publică. În această perioadă contestaÅ£iile se referă, de regulă, la deciziile adoptate în cadrul procesului de evaluare (respingeri ale unor oferte, aplicarea criteriilor de atribuire, stabilirea ofertei câÅŸtigătoare).
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 28.10.2008
Alte articole
Programele de educaţie diferenţiată pentru tinerii supradotaţi coordonate la nivel naţional şi local
Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, prin ordonanţă de urgenţă, modificarea Legii 17/2007 privind educaţia tinerilor supradotaţi, capabili de performanţă înaltă. Principalele modificări se referă la coordonarea programelor de educaţie diferenţiată pentru tinerii... detalii
5.000 de autorizaţii de muncă noi pentru străini
Guvernul a aprobat astăzi suplimentarea, cu 5000, a numărului de autorizaţii de muncă noi ce pot fi eliberate străinilor în anul 2008. Astfel, numărul de autorizaţii de muncă noi ce pot fi eliberate în anul 2008 străinilor creşte de la 10.000 la 15.000.   Informaţi... detalii
Sprijin pentru producătorii agricoli
Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, activităţile pentru care se acordă sprijin financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, în anul 2008, cuantumul sprijinului şi suma totală alocată fiecărei activităţi. Actul normativ prevede modalitatea în care se... detalii
Indagra Farm, la a 13-a ediţie
Executivul a alocat, printr-o Hotărâre adoptată în şedinţa de astăzi, suma de 533.000 lei în vederea participării Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), cu standuri proprii de prezentare, la Expoziţia internaţională de echipamente şi produse din... detalii
Resursele turistice, evidenţiate în planurile de amenajare teritorială
Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional-Secţiunea a VIII-a Zone cu Resurse Turistice. Actul normativ identifică la nivel naţional unităţile administrativ-teritoriale, pe teritoriul cărora există resurse ... detalii











