Tema: Şedinţa de Guvern din 26.06.2010

Guvernul a aprobat majorarea TVA cu 5%, de la 19% la 24%, în scopul încadrării în ţinta de deficit bugetar de 6,8% din PIB

GUVERNUL ROMANIEI
GUVERNUL ROMANIEI

Guvernul a aprobat majorarea TVA cu 5%, de la 19% la 24%, în scopul încadrării în ţinta de deficit bugetar de 6,8% din PIB, a anunţat primul-ministru Emil Boc.

“În aceste condiţii, acordul cu Fondul Monetar Internaţional merge mai departe. Obiectivul nostru este ca miercuri, când se va reuni board-ul FMI – amânat de luni pentru miercuri tocmai pentru a da răgaz României să-şi pună în acord noile prevederi în raport cu decizia Curţii Constituţionale – să avem un rezultat pozitiv de la Fondul Monetar Internaţional şi implicit, după aceea, de la Comisia Europeană, în continuarea acordului pe care România îl are cu structurile internaţionale”, a declarat şeful Executivului.

Guvernul a avut un dialog intensiv cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, astfel încât planul avut în vedere să fie negociat şi pus în aplicare, măsura de majorare a TVA urmând să intre în vigoare începând cu 1 iulie a.c., prin modificarea Codului Fiscal.

„Partea cea mai grea rămâne însă în continuare pe umerii Guvernului, care trebuie să ducă până la capăt procesul de restructurare în sectorul public, să continue măsurile împotriva evaziunii fiscale, prioritizarea investiţiilor şi susţinerea activităţii economice şi, evident, absorbţia accelerată a fondurilor europene”, a adăugat şeful Executivului.

Premierul Emil Boc a subliniat că Guvernul va aborda cu calm, dar cu maximă responsabilitate situaţia actuală şi va corela politicile fiscale cu politica monetară a Băncii Naţionale a României, astfel încât inflaţia să fie limitată şi ţinută sub control, la fel şi cursul euro-leu.

Atât primul-ministru, cât şi ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, au subliniat că varianta propusă iniţial de către Guvern de reducere a pensiilor cu 15% era cea mai bună pentru economie şi pentru încadrarea în ţinta de deficit bugetar.

„Am în continuare convingerea că, din punct de vedere economic, soluţia propusă de către Guvern iniţial era cea mai bună pentru România. Spun asta în contextul în care măsura propusă de noi era practic ţintită şi ataca acolo unde era problema - deficitul la bugetul de pensii, ca urmare a derapajelor structurale care s-au acumulat (…) Soluţia pe care am propus-o era singura pe care o mai aveam la dispoziţie; din punctul nostru de vedere o altă soluţie mai bună nu avem în acest moment din perspectiva, repet, a deciziei Curţii Constituţionale”, a declarat premierul Emil Boc.

Susţinând ideea primului-ministru, ministrul Sebastian Vlădescu a declarat că măsura creşterii TVA „în nici un caz nu o considerăm cea mai bună măsură pentru România în momentul de faţă. Am avut un program în care făceam chirurgie. Operam acolo unde au fost excesele şi unde bugetul României o luase razna. Şi acest lucru nu ne-a fost permis. În loc să ajustăm bugetul României în zonele în care el era nesustenabil pe termen lung, acolo unde cheltuielile crescuseră absolut iraţional – în doi ani cu 55% la salarii şi cu 75% la pensii - această capacitate ne-a fost luată şi suntem în situaţia în care majorăm taxele”.

Întrebat de jurnalişti de ce nu s-a mers pe majorarea cotei unice, impozitarea pensiilor sau pe creşterea CAS, primul-ministru a subliniat că dintre variantele pe care Guvernul le-ar fi avut la dispoziţie, majorarea TVA reprezintă cea mai bună soluţie.

Ministrul Sebastian Vlădescu a menţionat că măsura creşterii TVA va aduce la bugetul de stat între 3,5 şi 4 miliarde de lei până la sfârşitul anului în curs.

Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa

Data: 26.06.2010

Alte articole

Declaraţii de presă susţinute de Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, la finalul şedinţei de Guvern

Reporter: Să înţeleg că această formulă a fost deja agreată de Fondul Monetar Internaţional? Sebastian Vlădescu: Da. Reporter: Aşteptăm ca o delegaţie să vină mai devreme de iulie? Sebastian Vlădescu: Nu. Reporter: Ce venituri în plus aduce această măsură de majorarea a ... detalii  

Briefing de presă susţinut de primul-ministru Emil Boc, la finalul şedinţei de Guvern

Emil Boc: Bună ziua tuturor. Am încheiat şedinţa de guvern de astăzi. Aşa cum ştiţi, iniţial, în vederea încadrării în deficitul bugetar, de 6,8% din PIB, deficit care să poată fi susţinut de România până la sfârşitul acestui an, propusesem... detalii  




Reforma Statului


Abonare