Tema: Şedinţa de Guvern din 19.05.2010
Guvernul a amânat plata drepturilor salariale prevăzute prin hotărâri judecătoreşti
„Guvernul a adoptat astăzi o ordonanţă de urgenţă privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, decizie luată ca urmare a constrângerilor bugetare impuse de situaÅ£ie economică actuală”, a declarat Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Potrivit actului normativ, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreÅŸti, devenite executorii până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanÅ£e de urgenţă, se va face astfel: 34% din valoarea titlului executoriu - în anul 2012, ÅŸi 33% din valoarea titlului executoriu - în anul 2013, respectiv în anul 2014.
Prin această decizie, Guvernul a amânat plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreÅŸti având ca obiect acordarea unor drepturi salariale stabilite în favoarea personalului bugetar. Potrivit OUG 71/2009, aceste drepturi câÅŸtigate în instanţă urmau să fie plătite eÅŸalonat începând cu anul 2010, pentru hotărârile devenite executorii până la sfârÅŸitul anului 2009, ÅŸi începând cu 2011 - pentru cele devenite executorii până la finalul acestui an.
Actul normativ se referă la autorităţile şi instituţiile publice a căror finanţare se asigură astfel:
 integral din bugetul de stat, din bugetele locale, din bugetul asigurărilor sociale de stat, din bugetele fondurilor speciale, după caz;
 din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
 integral din venituri proprii.
Cuantumul sumelor rezultate din titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul din sectorul bugetar este de 2.163 milioane de lei, reprezentând 0,4% din PIB.
„În aceste condiÅ£ii, decizia Guvernului privind eÅŸalonarea plăţii acestor drepturi salariale câÅŸtigate în instanţă are scopul menÅ£inerii echilibrelor bugetare ÅŸi, implicit respectarea angajamentelor interne ÅŸi internaÅ£ionale asumate de Guvern” a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 19.05.2010
Alte articole
Informaţie de presă privind actele normative care ar putea fi incluse pe Agenda de lucru a Şedinţei Guvernului României din 19 mai, ora 15.00
PROIECTE DE LEGE 1. PROIECT DE LEGE pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate 2. PROIECT DE LEGE privind trecerea unei părţi dintr-un imobil aflat în administrarea Ministerului Administraţiei ... detalii
Guvernul a aprobat un act normativ care asigură acces neîntrerupt al populaţiei la medicamente
Guvernul a aprobat în ÅŸedinÅ£a de astăzi o Ordonanţă de Urgenţă prin care casele de asigurări de sănătate ÅŸi Casa NaÅ£ională de Asigurări de Sănătate se autorizează să încheie angajamente legale suplimentare în anul 2010, în limita a 500 milioane de lei,... detalii
Guvernul îşi va angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra programului de măsuri care vizează reducerea deficitului bugetar şi susţinerea activităţii economice.
Primul-ministru Emil Boc a declarat, la începutul şedinţei, că Executivul îşi va angaja răspunderea parlamentară asupra programul de reducere a cheltuielilor bugetare şi de susţinere a activităţii economice, fără a întrerupe dialogul cu partenerii sociali, sindicatele şi patronatele detalii
Briefing de presă susţinut de ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, şi de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean
Ioana Muntean Astăzi Guvernul a aprobat două acte normative cu aplicabilitate în domeniul sănătăţii. A fost aprobată ordonanţă de urgenţă prin care Casele de Asigurări de Sănătate şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate se autorizează să încheie angajamente... detalii













