Drept la replică
În legătură cu articolul „Deşi anunţă disponibilizări pentru a face economii, Emil Boc decide noi angajări”, publicat în ediţia de astăzi a ziarului FINANCIARUL, pentru o corectă informare a publicului dumneavoastră Biroul de presă al Guvernului este abilitat să facă următoarele precizări:
1. Ordonanţa de Urgenţă privind ocuparea posturilor în sectorul bugetar, adoptată în şedinţa din 7 aprilie 2010, nu conţine prevederi referitoare la cererile de angajare, motiv pentru care afirmaţia că premierul ar urma să semneze astfel de documente este neîntemeiată. Suplimentar, evidenţiem faptul că primul-ministru nu are printre atribuţiile stabilite de lege şi pe aceea de a semna cereri de angajare.
2. Autorul articolului precizează, în cadrul aceluiaşi material, că 15% din posturile vacante pot fi ocupate, dar şi că „Executivul /.../ se pregăteşte să mărească aparatul de stat cu până la 15%”. Prin actul normativ, Executivul nu măreşte aparatul de stat, ci permite ocuparea a până la 15% din posturile vacante în cadrul ministerelor şi altor instituţii şi autorităţi publice din subordinea Guvernului sau a ministerelor, finanţate integral de la bugetul de stat. Din acest punct de vedere, sunt păstrate prevederile OUG 34/2009, art. 22 al. (2). Elementul de noutate este acela că 15% din posturile vacante vor fi orientate cu prioritate spre structurile care au ca obiect de activitate gestionarea asistenţei financiare comunitare acordate României, în vederea întăririi acestora. La nivelul Ministerului de Finanţe se va face o centralizare lunară a numărului de posturi vacante, urmată de o redistribuire a acestora cu prioritate spre structurile care gestionează fonduri europene.
3. În ceea ce priveşte modalităţile de angajare, acestea nu sunt arbitrare, aşa cum explicit arată autorul articolului. „Ocuparea posturilor /…/ se face în condiţiile legii” stabileşte ordonanţa adoptată miercuri de guvern, or, în prezent, există două acte normative care reglementează acest aspect: Codul Muncii şi Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului din sistemul bugetar. Potrivit Codului Muncii (Legea nr. 53/2003), art. 30, al. (1) „Încadrarea salariaţilor la instituţiile şi autorităţile publice şi la alte unităţi bugetare se face numai prin concurs sau examen, după caz”. Iar Legea-cadru nr. 330 din 5 noiembrie 2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice prevede la Anexa I, art. 7, al. (1) că „ocuparea unui post vacant sau temporar vacant, existent în statul de funcţii, în cazul personalului contractual, se face prin concurs sau examen, pe baza criteriilor de selecţie stabilite prin regulament de către ordonatorul principal de credite, în raport cu cerinţele postului”.
4. Obiectivul principal al actului normativ adoptat în şedinţa de miercuri a Executivului este de a întări, cu prioritate, structurile care gestionează asistenţa financiară comunitară acordată României, prin asigurarea necesarului de resurse umane. În măsura în care solicitările acestui tip de structuri care reclamă lipsă de personal sunt satisfăcute şi mai rămân posturi neocupate în limita a 15% din totalul celor vacante, acestea pot fi orientate şi spre alte structuri bugetare.
De altfel, după cum a precizat primul-ministru Emil Boc, Ordonanţa „nu modifică nimic din cadrul legal existent şi agreat cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană cu privire la angajările în sectorul public. Acele posturi care rămân vacante se orientează cu prioritate numai spre fonduri europene, pentru acele sectoare unde avem personal deficitar, tocmai pentru a avea coordonarea acestui element. N-am deschis şurubul angajărilor în sectorul public de stat.”













