Tema: Şedinţa de Guvern din 28.10.2008
5.000 de autorizaţii de muncă noi pentru străini
Guvernul a aprobat astăzi suplimentarea, cu 5000, a numărului de autorizaţii de muncă noi ce pot fi eliberate străinilor în anul 2008. Astfel, numărul de autorizaţii de muncă noi ce pot fi eliberate în anul 2008 străinilor creşte de la 10.000 la 15.000.
Informaţii de background:
Hotărârea Guvernului nr. 150/2008 privind stabilirea numărului de autorizaţii de muncă ce pot fi eliberate străinilor în anul 2008 stabileşte un număr de 10.000 de premise de muncă ce pot fie eliberate în anul 2008 străinilor care doresc că se încadreze în muncă în România sau să presteze muncă în România în baza deciziei de detaşare a unui angajator persoană juridică străină, conform cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, aprobată cu modificările şi completările prin Legea nr. 134/2008.
Potrivit Oficiului Român pentru Imigrări, în perioada 1 ianuarie-19.09.2008, au fost înregistrate 13.699 de solicitări din partea angajatorilor pentru eliberarea de autorizaţii noi de muncă. Dintre acestea, au fost soluţionate pozitiv 10.000, au fost respinse 1880 de solicitări şi sunt în curs de soluţionare 1819 solicitări.
Potrivit informaţiilor ANOFM, în România există un deficit pe piaţa forţei de muncă de aproximativ 50.000 de lucrători, în special în domeniile construcţii, textile şi servicii.
Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa
Data: 28.10.2008
Alte articole
OUG privind majorările salariale din educaţie
Guvernul a aprobat astăzi o ordonanţă de urgenţă care stabileşte că majorările salariale din domeniul educaţiei cu 50%, aprobate de Parlament, să fie aplicate din luna aprilie 2009, a anunţat, la finalul şedinţei de Guvern, premierul Călin Popescu-Tăriceanu. Primul-ministru a... detalii
Proiectul de buget pentru 2009, aprobat
Proiectul bugetului anului 2009, aprobat astăzi de Executiv, plafonează cheltuielile unora din instituţiile publice la nivelul anului 2008, a subliniat premierul Călin Popescu-Tăriceanu la finalul şedinţei Executivului. "Responsabilitatea noastră a fost să aprobăm un buget... detalii
Programele de educaţie diferenţiată pentru tinerii supradotaţi coordonate la nivel naţional şi local
Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, prin ordonanţă de urgenţă, modificarea Legii 17/2007 privind educaţia tinerilor supradotaţi, capabili de performanţă înaltă. Principalele modificări se referă la coordonarea programelor de educaţie diferenţiată pentru tinerii... detalii
Sprijin pentru producătorii agricoli
Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, activităţile pentru care se acordă sprijin financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, în anul 2008, cuantumul sprijinului şi suma totală alocată fiecărei activităţi. Actul normativ prevede modalitatea în care se... detalii
Indagra Farm, la a 13-a ediţie
Executivul a alocat, printr-o Hotărâre adoptată în şedinţa de astăzi, suma de 533.000 lei în vederea participării Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), cu standuri proprii de prezentare, la Expoziţia internaţională de echipamente şi produse din... detalii













